
Consiliul Local al Municipiului Sibiu întrunit în sedinta ordinarã la data de 28.05.2026,
Analizând urmãtoarele:
- referatul de aprobare nr. 38015/2026 privind oportunitatea promovãrii Proiectului de hotãrâre pentru desfiintarea Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public, întocmit de initiator primar Astrid Cora Fodor;
- raportul de specialitate nr. 37325/2026 întocmit de Serviciul managementul si integritatea resurselor umane, cu privire la referatul de aprobare sus-mentionat,
Având în vedere:
- prevederile legale conform cãrora autoritãtile locale au obligatia de a reduce cu 30% numãrul total de posturi aferente aparatului de specialitate al primarului, institutiilor si serviciilor publice subordonate Consiliului Local;
- H.C.L nr. 118/2026 prin care s-a stabilit numãrul maxim de posturi aprobat pentru U.A.T. Municipiul Sibiu în urma aplicãrii prevederilor O.U.G. nr. 7/2026;
- analiza structurii organizatorice si a gradului de ocupare a posturilor existente la Serviciul Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public conform cãreia a rezultat faptul cã aplicarea prevederilor legale actuale referitoare la reducerea personalului determinã imposibilitatea respectãrii normativului de personal minim necesar prevãzut de lege pentru functionarea serviciului ca structurã organizatoricã distinctã;
Tinând cont de urmãtoarele:
- integrarea functionalã a activitãtilor în cadrul directiilor deja existente în aparatul Primãriei, pentru o gestionare coerentã si eficientã a domeniilor de competentã;
- eficientizarea cheltuielilor publice si reducerea costurilor administrative prin unificarea structurilor de suport (logisticã, resurse umane, achizitii, contabilitate);
- mentinerea continuitãtii activitãtilor publice, prin preluarea acestora de cãtre structuri specializate, evitând disfunctionalitãtile în prestarea serviciilor cãtre comunitate;
- optimizarea raportului competentã–responsabilitate, prin redistribuirea atributiilor cãtre directiile cu expertizã specificã si capacitate de implementare administrativã ridicatã.
- organizarea transferului de activitãti si competente;
Vãzând avizul Comisiei juridice, administratie localã, servicii de interes local si comert,
În conformitate cu prevederile:
- O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru adoptarea unor mãsuri pentru cresterea capacitãtii financiare a unitãtilor administrativ-teritoriale;
- Legea nr. 296/2023 privind unele mãsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitãtii financiare a României pe termen lung;
- Legea nr.67/2006 privind protectia drepturilor în cazul transferului întreprinderii, al unitãtii sau al unor pãrti ale acestora,
În temeiul art. 129 alin. 2 lit.a) si alin. 3 lit c), art. 136 alin. 1 si 8, art. 196 alin.1 lit a) si art. 243 alin. 1 lit. a) si art. 596 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Art.1. Începând cu data de 01.06.2026, se aprobã desfiintarea Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public, serviciu public de interes local, cu personalitate juridicã, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu, având sediul în Municipiul Sibiu, P-ta Micã nr. 22.
Art.2. În vederea asigurãrii unei tranzitii coerente si eficiente, activitãtile, patrimoniul, si personalul Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public vor fi transferate, începând cu data de 01.06.2026, cãtre structurile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, dupã cum urmeazã:
- activitãtile privind salubrizarea si protectia mediului vor fi preluate de Directia Generalã Juridicã si Managementul Salubrizãrii, care va coordona contractual, tehnic si juridic serviciile de salubrizare, inspectia terenurilor, gestionarea sesizãrilor de mediu si implementarea politicilor de curãtenie urbanã.
- activitatea aferentã Sistemului automat de închiriere biciclete în regim self-service – Sibiu BikeCity va fi preluatã de Directia Generalã Juridicã si Managementul Salubrizãrii, având în vedere necesitatea gestionãrii integrate a acestui sistem de mobilitate urbanã, dar si competentele specifice de control, supraveghere si interventie ale acestei structuri. Directia Generalã Juridicã si Managementul Salubrizãrii va asigura monitorizarea, protectia echipamentelor, raportarea incidentelor si coordonarea tehnicã a retelei BikeCity în corelare cu celelalte servicii publice de transport si infrastructurã urbanã.
- activitãtile de reglementare si management al activitãtilor desfãsurate pe domeniul public vor fi preluate de Directia Generalã Patrimoniu si Cadastru, care va asigura evidenta si administrarea unitarã a bunurilor publice si private ale municipiului, ocuparea temporarã a domeniului public, coordonarea lucrãrilor de investitii si a infrastructurii edilitare.
Art.3. Începând cu data de 01.06.2026, Serviciul Public Politia Localã al Municipiului Sibiu va prelua activitãtile privind sistemul de acces cu bariere sau piloni si gestionarea vehiculelor abandonate sau fãrã stãpân pe domeniul public sau privat, care au fost date în competenta Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public, care se desfiinteazã.
Art.4. Transferul activitãtilor prevãzute la art. 2 si art. 3 din prezenta hotãrâre se va realiza pe baza proceselor-verbale de predare-primire, ce vor cuprinde evidenta detaliatã a patrimoniului, bunurilor mobile si imobile, arhivei documentare, contractelor active, bazelor de date electronice si a tuturor obligatiilor legale si financiare aflate în derulare, asigurându-se astfel o succesiune integralã a drepturilor si obligatiilor cãtre noile structuri administrative.
Art.5. Începând cu data de 01.06.2026, Municipiul Sibiu se subrogã în drepturile si obligatiile de orice naturã ale Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public, inclusiv în litigiile aflate pe rolul instantelor de judecatã, urmând ca noile structuri beneficiare ale transferului sã încheie acte aditionale pentru contractele aflate în derulare, pentru mentinerea continuitãtii legale a raporturilor juridice.
Art.6. (1) Patrimoniul Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public se preia de Municipiul Sibiu începând cu 01.06.2026, prin procese-verbale de predare-primire care vor include evidenta bunurilor mobile si imobile, a mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar.
(2) Prin exceptie, patrimoniul ce deserveste activitãtile privind sistemul de acces cu bariere sau piloni precum si gestionarea vehiculelor abandonate sau fãrã stãpân pe domeniul public sau privat, va fi preluat de cãtre Serviciul Public Politia Localã Sibiu, începând cu aceeasi datã si în acelasi mod mentionat la alin.1.
Art.7. Începând cu data de 01.06.2026, angajatii Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public se vor transfera în cadrul aparatului de specialitate al Primarului, cu mentinerea functiilor, a veniturilor salariale si a vechimii în muncã, în conformitate cu prevederile Legii nr. 67/2006 - privind protectia drepturilor în cazul transferului întreprinderii, al unitãtii sau al unor pãrti ale acestora, prin dispozitii individuale de numire semnate de Primarul Municipiului Sibiu.
Art.8. (1) Se prorogã termenul necesar efectuãrii operatiunilor financiar - contabile si de predare - preluare efectivã a patrimoniului de la Serviciul Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public pânã cel târziu la data de 01.07.2026, datã la care opereazã desfiintarea efectivã din punct de vedere financiar – contabil, inclusiv depunerea situatiilor financiare finale.
(2) Conturile de cheltuieli bugetare si disponibilitãti aferente Serviciului public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public se vor închide dupã transferul sumelor în conturile Municipiului Sibiu, dar nu mai târziu de data de 15.06.2026.
(3) Cheltuielile de personal aferente lunii mai 2026 vor fi achitate integral de cãtre Serviciul Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public.
(4) Preluarea executiei bugetare aferente anului 2026 se va realiza dupã aceastã datã, dar nu mai târziu de 15.06.2026.
Art.9. Începând cu data de 01.07.2026, se abrogã toate prevederile referitoare la înfiintarea, organizarea si functionarea Serviciului Public Salubrizare, Protectia Mediului si Administrarea Domeniului Public, inclusiv anexele privind patrimoniul si serviciile administrate, aprobate de Consiliul Local al Municipiului Sibiu.
Art.10. Serviciul Managementul si Integritatea Resurselor Umane, Directia Economicã si directorii structurilor organizatorice mentionate la art. 2 si art.3 din prezenta hotãrâre, vor asigura executarea prevederilor prezentei hotãrâri.
Adoptatã în Sibiu la data de 28.05.2026.
Președinte de ședințã,
Maria-Diana Mureșan
Contrasemneazã,
Secretar General
Dorin Ilie Nistor
Obs:pentru intreaga hotarare scanata vezi: HCL nr. 180/2026.pdf