
Consiliul Local al Municipiului Sibiu întrunit în sedinta ordinarã la data de 25.11.2021,
Analizând referatul de aprobare nr.89461/16.11.2021 privind oportunitatea promovãrii Proiectului de hotãrâre privind modificarea statului de functii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, întocmit de initiator primar Astrid Cora Fodor si raportul de specialitate nr.89470/16.11.2021 prin care Serviciul managementul si integritatea resurselor umane propune aprobarea statului de functii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, începând cu data de 01.12.2021,
Vãzând avizul Comisiei pentru administratie publicã localã, juridicã, apãrarea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertãtilor cetãtenilor,
Având în vedere examenul de promovare în grad profesional, organizat în luna noiembrie, prin care au fost admisi un numãr de 4 (patru) angajati ai institutiei, functionari publici de executie din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, care au îndeplinit conditiile impuse de lege,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit.a) si alin. 3 lit. c), art.136 alin.1 si 8, art.196 alin.1 lit a), art.243 alin.1 lit.a), si art.478 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Art.1. Începând cu data de 01.12.2021, se aprobã modificarea statului de functii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, prin transformarea unor functii, ca urmare a examenul de promovare în grad profesional, organizat în luna noiembrie, astfel:
La Serviciul Patrimoniu:
- functia publicã de executie de consilier grad profesional principal ocupatã de dna Oltean Mariana se transformã în consilier grad profesional superior
La Serviciul de Autorizare si Control - Compartiment Autorizare Activitãti Comerciale:
- functia publicã de executie de consilier grad profesional principal ocupatã de dna Margine Claudia se transformã în consilier grad profesional superior
La Biroul Buget:
- functia publicã de executie de consilier grad profesional principal ocupatã de dna Puia Liliana se transformã în consilier grad profesional superior
La Compartiment Registrul Agricol:
- functia publicã de executie de consilier grad profesional asistent ocupatã de dl Titian Petricã se transformã în consilier grad profesional principal
Art.2. Începând cu data de 01.12.2021 se aprobã, în mod corespunzãtor, statul de functii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, conform anexei nr.1 care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art.3. Serviciul managementul si integritatea resurselor umane va asigura executarea acestei hotãrâri.
Adoptatã în Sibiu la data de 25.11.2021.
Presedinte de sedintã,
Raul-Andrei Apostoiu
CONTRASEMNEAZÃ,
Secretar General
Dorin Ilie Nistor
Obs:pentru intreaga hotarare scanata vezi hot404.pdf