
Consiliul local al municipiului Sibiu, întrunit în sedinta ordinarã din data de 17.12.2019,
Analizând referatul de aprobare nr. 95566/05.12.2019 întocmit de initiator primar Astrid Cora Fodor si raportul de specialitate nr.96005/06.12.2019 prin care Directia Amenajarea Teritoriului si Urbanism - Serviciul Urbanism si Amenajarea Teritoriului propune constituirea Comisiei de Acord Unic în structura Arhitectului Sef din aparatul de specialitate al primarului Municipiului Sibiu,
În vederea simplificãrii procedurilor administrative si a cresterii operativitãtii în procesul autorizãrii executãrii lucrãrilor de constructii, precum si în vederea respectãrii termenelor legale de emitere a autorizatiei,În scopul emiterii Acordului Unic, cu valoare de aviz conform, care însumeazã prevederile avizelor si acordurilor privind utilitãtile urbane, precum si cele privind protectia si stingerea incendiilor, apãrare civilã, protectia mediului si sãnãtatea populatiei, obtinute pe plan local prin grija autoritãtii locale,
Vãzând avizul Comisiei de organizare si dezvoltare urbanisticã, realizarea lucrãrilor publice, protectia mediului înconjurãtor, conservarea monumentelor istorice si de arhitecturã,
În baza prevederilor art. 45 alin.1^1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de constructii, modificatã prin Legea nr. 193/2019,
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.b) si d), alin.4 lit. e), alin.7 lit. k si ale art. 196 alin. 1 lit. a) si art.243 alin.1 lit.a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Art.1. Se constituie Comisia de Acord Unic (C.A.U.) în structura Arhitectului Sef din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu formatã din specialisti provenind din structura proprie a aparatului administratiei publice locale, reprezentantii delegati ai tuturor societãtilor care administreazã si/sau furnizeazã utilitãtile urbane (institutii avizatoare), reprezentantii împuterniciti ai serviciilor descentralizate ale administratiei publice centrale în domeniile prevenirii si stingerii incendiilor, apãrãrii civile si al protectiei sãnãtãtii populatiei, prevãzute de lege, reprezentantii altor institutii avizatoare relevante, dupã caz.
Art.2. Comisia de Acord Unic are urmãtoarele atributii principale:
- verificã respectarea conditiilor din certificatul de urbanism
- transmite prin intermediul punctului unic de contact e-direct e-guvernare.ro documentatia de avizare fiecãrui avizator mentionat în certificatul de urbanism
- urmãreste emiterea avizelor în termenele prevãzute de lege
- transmite solicitantului avizele obtinute prin intermediul CAU, în vederea continuãrii procedurii
Art.3. Comisia de Acorduri Unice (C.A.U.) functioneazã pe bazã de protocoale încheiate între autoritãtile administratiei publice locale si emitentii de avize si acorduri.
Art.4. Componenta, relatiile functionale, atributiile, precum si asigurarea ritmicitãtii functionãrii C.A.U. se stabilesc prin regulamente de organizare si functionare care se aprobã prin dispozitie a primarului, la propunerea arhitectului sef conform legii.
Art.5. Secretariatul comisiei este asigurat din cadrul aparatului administratiei publice locale.
Art.6. Obtinerea avizelor/acordurilor se poate realiza fie direct de cãtre solicitant sau împuternicitii acestora, anterior depunerii documentatiei tehnice pentru autorizarea constructiei, fie la cererea solicitantului, prin intermediul Comisiei de Acord Unic.
Art.7. Directia Amenajarea Teritoriului si Urbanism si Serviciul managementul si integritatea resurselor umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu vor asigura ducererea la îndeplinire a prezentei hotãrâri.
Adoptatã în Sibiu la data de 17.12.2019.
Presedinte de sedintã,
Paul-Constantin Mezei
CONTRASEMNEAZÃ,
Secretar General
Dorin Ilie Nistor
Obs:pentru intreaga hotarare scanata vezi hot476.pdf