
Consiliul Local al Municipiului Sibiu întrunit în sedinta ordinarã din data de 29.03.2018,
Analizând raportul nr. 21874/19.03.2018, prin care Serviciul Public de Administrare a Unitãtilor de Învãtãmânt Preuniversitar de Stat Sibiu propune modificarea statului de functii si organigramei proprii, începând cu data de 01.04.2018,
Vãzând raportul Comisiei pentru administratie publicã localã, juridicã, apãrarea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertãtilor cetãtenilor,
În conformitate cu prevederile art.40 alin.1 lit.(a) din Codul muncii reglementat prin Legea nr.53/2003, republicat cu modificãrile si completãrile ulterioare, coroborate cu prevederile art.31 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice,
În temeiul, cu prevederile art. 36 alin 3 lit. (b), art 45 alin.(1) din Legea 215/2001 privind administratia publicã localã, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare,
Art.1. Începând cu data de 01.04.2018 se aprobã modificarea statului de functii si organigramei Serviciului Public de Administrare a Unitãtilor de Învãtãmânt Preuniversitar de Stat, dupã cum urmeazã:
- postul de consilier juridic gradul I din cadrul Biroului Juridic-Resurse umane ocupat de d-na Lesan Ramona-Maria se transformã în post de consilier juridic gradul IA, în cadrul biroului.
- postul de inspector de specialitate gradul I din cadrul Biroului Juridic-Resurse umane ocupat de d-na Pitigoi Ionela-Ramona se transformã în post de inspector de specialitate gradul IA, în cadrul biroului.
- postul de inspector de specialitate gradul II din cadrul Biroului Juridic-Resurse umane ocupat de d-na Petrean Monica-Paraschiva se transformã în post de inspector de specialitate gradul I, în cadrul biroului.
- postul de inspector de specialitate gradul I din cadrul Biroului Tehnic-achizitii ocupat de d-nul Tucã Jan-Paul se transformã în post de inspector de specialitate gradul IA, în cadrul biroului.
Art.2. Începând cu data de 01.04.2018, se aprobã statul de functii si organigrama Serviciului Public de Administrare a Unitãtilor de Învãtãmânt Preuniversitar de Stat, cu modificãrile prevãzute la art.1, conform anexelor nr.1 si nr.2 care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art.3. Directorul Serviciului Public de Administrare a Unitãtilor de Învãtãmânt Preuniversitar de Stat va asigura executarea prevederilor prezentei hotãrâri.
Adoptatã în Sibiu la data de 29.03.2018.
Presedinte de sedintã,
Bianke-Marion Grecu
CONTRASEMNEAZÃ,
SECRETAR
Dorin Ilie Nistor
Obs:pentru intreaga hotarare scanata vezi hot124.pdf