
Consiliul Local al Municipiului Sibiu întrunit în ºedinþa ordinarã din data de 29.05.2017,
Analizând raportul nr. 39573/2017 prin care Serviciul Public de Administrare a Unitãþilor de Învãþãmânt Preuniversitar de Stat Sibiu propune aprobarea modificãrii statului de funcþii la serviciul public,
Vãzând raportul Comisiei pentru administraþie publicã localã, juridicã, apãrarea ordinii publice, respectarea drepturilor ºi libertãþilor cetãþenilor,
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 1 lit. (a) din Codul muncii reglementat prin Legea nr. 53/2003, republicat cu modificãrile si completãrile ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, actualizatã,
În temeiul, cu prevederile art. 36 alin. 3 lit. (b), art. 45 alin. (1) din Legea 215/2001 privind administraþia publicã localã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, republicatã,
Art.1. Se aprobã transformarea începând cu data de 01.06.2017, a urmãtorului post din cadrul Serviciului Public de Administrare a Unitãþilor de Învãþãmânt Preuniversitar de Stat:
- Postul de inspector de specialitate gradul I din cadrul Biroului juridic-resurse umane ocupat de D-na Gulean Mihaela Ileana se transformã în post de inspector de specialitate gradul IA, în cadrul biroului.
Art.2. Se aprobã începând cu data de 01.06.2017, statul de functii al Serviciului Public de Administrare a Unitãþilor de Învãþãmânt Preuniversitar de Stat, conform anexei nr.1 care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art.3. Directorul Serviciului Public de Administrare a Unitãþilor de Învãþãmânt Preuniversitar de Stat va asigura executarea prevederilor prezentei hotãrâri.
Adoptata în Sibiu, la data de 29.05.2017.
Preºedinte de sedinþã,
Zeno-Karl Pinter
CONTRASEMNEAZÃ,
SECRETAR
Dorin Ilie Nistor
Obs:pentru intreaga hotarare scanata vezi hot164.pdf